Viata este o poveste in care fiecare dintre noi avem alte cai de strabatut, alte intamplari de petrecut si alte dureri de suportat...asemanatoare sunt doar personajele negative care apar si care lovesc fara sa tina cont de suflet.
In lumea asta undeva,
un suflet dupa ani, spera.
Sa traiasca fara amintirea unui trecut,
si sa uite tot ce-n viata a avut.
Intr-o zi o persoana deosebita,
prin viata la fel ca ea, trecuta.
In sufletul ei loc isi facea
si parea sa aiba tot ce cauta.
Trecura zile frumoase de speranta ,
si deodata cand era ea de fatza.
Un telefon care parea
ca vine de la cineva,
LUI i-a schimbat vocea si starea.
Intrebandu-l de la cine e?!
el a inventat minciunile.
Ca-i de la familie,
de la prieteni poate era,
insa de demonstrat
adevarul nu gasea.
Ochii ei s-au inchis si sufletul s-a ravasit
o banala intrebare s-a ivit:
De ce spera si credea in el la nesfarsit?!
A depasit alte si alte fapte,
iar gandul ei era spre alte etape.
In care sa-i arate dragostea
sprijinul, ajutorul si alinarea.
Trecura zile, luni, trecu un an
si veni o zi de sambata can’
Ea s-a zbatut sa-i fie alaturea
si cateva ore cu el sa stea.
Dar acelasi telefon reaparu
si aceeasi stare el avu’
Vocea arata ca era o "ea"
insa el la fel mintea.
De ce minti cand stiu prea bine,
ce voia ea de la tine?! spuse ea
Eu sunt liber sa fac orice as vrea,
tu stai acolo in casa ta! adauga el
Unde este marea daruire
si mult declarata lui iubire?!
El mintea si se folosea,
de iubirea ce pe ea o stapanea!!
Va trece tot in viata asta
si a spus pentru totdeauna “basta”!!
Aceleasi “pietre” aceleasi “gropi” in gol,
diferenta este doar un alt décor.
La ce foloseste sufletul si omenia,
cand toti in inima au minciuna.
La ce te ajuta in viata sa fii corect
daca ipocritul are noroc si nu cel drept?!
O poveste ca multe altele, fara a cere compasiune sau mila cuiva...
o poveste in care “zmeul” cel fatzarnic a mai lovit odata in cine nu merita.
