Pe marea linistii singuratatea ne înalta,
Din cand in cand regretele c-un val,
Ne-ar trebui sa mai asteptam inca o viata,
S-ajungem cu al nostru vis pana la mal....
Ne bucuram, impreuna, de clipe eterne
Cerul ne este alaturi de a noastre trairi
Iar natura ne amageste cu imaginile superbe....
Visam la locuri unde vom mai fi,
O sa visam etern, la ceea ce putem
Si mai ales la clipa ce-om iubi.
Ce-i rau, ce-i bun - amarnic impartim.
Si ce-a ramine in a vietii grija
Pastra-vom pentru ceasul cind iubim
E ziua mea de nume…ar trebui sa fiu fericita alaturi de cei dragi…dar nu sunt…simt o tristete enorma si o singuratate de nedescris. In nimic din lumea asta nu ma regasesc…nimic nu imi face placere…iar gandul meu e undeva departe. Mi se pare atat de nedreapta viata asta….ptr unii e o lupta cu morile de vant, ptr altii e un rai pamantesc. De ce? Unde am gresit?..Cum se poate trata "durerea” de suflet...Cum se pot reface cicatricile vietii…De unde sa scot atatea zambete diplomatice?? De s-ar termina odata viata asta, cu tot ce e in ea……
Traiesc iar una din acele zile mizerabile in care nici macar pe mine insami nu ma recunosc... Ma simt singura, departe de tot ceea ce candva ma determina sa imi gasesc linistea; ce e mai rau este ca nu pot scapa de acest sentiment asa usor, cu una cu doua. Imi apasa sufletul, sunt oarecum legata si e complicat sa ma eliberez,singura nu prea pot face mare lucru.
Ideea e ca m-am cam saturat de tot si toate, nu stiu nici ce vreau, nici ce imi doresc...sunt o gramada de contradictii in momentul asta: vreau sa fiu singura, dar solitudinea ma ucide; imi doresc sa am pe cineva drag alaturi, dar nu am chef sa vorbesc sau sa ascult....si cand ma gandesc ca mereu am invatat cate ceva din tot ce mi-a dat viata si ma trezesc parca nu as stii nimic...dar, o sa imi treaca!!!
Eu am fost candva, azi nu mai sunt, dar ce sunt azi imi pare rau ca nu am fost mereu.
Cand am urat , am fost iubita , cand am iubit , am fost urata.
Tot ce am sperat a ramas vis si am dobandit ce nu am visat.
Nu sunt ce par a fi , nu sunt nimic din ce as fi vrut sa fiu.
Nu sunt nici apa , nici foc , nici vant ,
Pentru ca m-am nascut fara sa stiu , sau prea curand sau prea tarziu.
Dar m-am resemnat si nu am ramas decat ceea ce sunt!!!
Un suflet pe acest pamant!
Mereu as fi vrut….
Sa fiu un rasarit
Sa te rasfat cu primele clipe de lumina
As vrea sa fiu un asfintit
Sa te coplesesc cu razele de luna…
Sa fiu un fir de trestie plapanda
Sa te dezmierd in fiecare clipa
Sa te alint cu atingerea mea duioasa
Sa simti iubirea ce inima o poarta
Sa te rasfat cu raza albă-a iubirii
Si sa te coplesesc cu izvorul fericirii
Ptr ca tu eşti vis şi armonie,
Tu esti eterna mea iubire....
Cand pe pamant misterul se lasa
Iar pe mare domneste linistea
Un gand va colinda din casa in casa
Sa gaseasca din nou iubirea...
…ptr totdeauna.
Asteapta sa-ntalneasca a lui soarta
Dar raceala clipelor mereu apasa
Si gandul pribeag pare de matasa..
…ptr totdeauna.
Sa te-ntalneasca macar odata?
Sa fie alaturi de-al tau gand
Macar o clipa pe pamant!...
…sau ptr totdeauna
Sa nu planga nimeni in zadar.
Ca-n asta lume irosita, a avut elan
Dar soarta nu i-a harazit un dar..
…ptr totdeauna.
Din gand nu te-as alunga.
Tot cu tine as trai
Chiar de-ar fi ultima zi.
Ti-as arata tot ceea ce ieri,
Nu am reusit sa fac
Si vei vedea ce mult te plac
De la soarta sa doresc.
Ti-as arata cat te visez,
Si vei auzi doar...Te Iubesc!
Te voi astepta mereu
La poarta tacerii mute
Cand picuri de ploaie
Zdrobesc tacerea...
Înteleg de ce muzica e data la maxim, de ce se fuge de singuratate, de intuneric, de munca, de eforturi grele, de ce se cauta adrenalina?!…Pentru ca te simti mort intr-un timp mort, la finalul caruia nu te asteapta nici o luminita. Castigam enorm de mult timp daca ne bucuram in viata, daca ne bucuram rugandu-ne, ajutand pe altii, suferind pentru altii…. atunci timpul devine o mare de bucurie si e unicul nostru refugiu.
Uneori ma gandesc cum ar fi ptr noi oamenii daca am avea sansa de a da... doar odata in viata, cand credem de cuviinta... timpul innapoi?! De fapt eu, as vrea, sa ma intorc in timp sa imi schimb atitudinea inca din adolescenta… sa corectez greselile, ca sunt multe…sa o iau pe alt drum…sa caut fericirea…si sa ma iubesc mai mult pe mine. Poate nu ar fi o viata perfecta, dar cu siguranta ca nu voi mai repeta ceea ce am gresit!
Oare de ce intelegem viata atat de tarziu…. de ce stim ce vrem doar dupa ce nu se mai poate face nimic si totul e in zadar??!….
