De vorba cu...asteptarea!

Uneori si timpul cere timp pentru a trece...uneori vorbesc cu vocea mea, ma imita si nu inteleg ce spune...nu ma mai recunosc...sunt eu? Sigur sunt eu?!
Spune-mi tu... unde m-am abandonat,sa merg si sa ma caut?!...
Spune-mi tu...unde am gresit,sa incerc sa ma indrept?!....
De ce renunt la vise de teama esecului?! de ce tac pentru a lasa sufletul sa vorbeasca?! de ce plang pentru a-mi seca durerea?! si nu-mi mai ridic privirea catre un viitor in care nu ma regasesc si nu te regasesc?!
Imi raspunzi sa privesc cerul la apus....sa-mi traduc propria tacere...imi spui ca sunt fraze ce-ar fi trebuit scrise intr-o voce soptita, ascunsa dupa un suflet cu chip... un chip ascuns dupa setea de a-si intalni durerea si fericirea, privire in privire, mana in mana, fata in fata?!
Dar asta nu ma ajuta cu nimic!!!!

O zi...altfel!

Sunt fericita....o fericire pe care multi ar serba-o prin chef alaturi de prieteni ,eu,insa, o serbez in sufletul si in inima mea.
E o fericire in care se reflecta cariera si viitorul ei...ce mi-as mai putea dori?!
Oare de ce totul se compenseaza in viata asta...numai iubirea si durerea sufletului nu?!?...
Dar a fost o zi frumoasa...si ma bucur ptr ea!!

Gradina vietii....

"Din toate lacrimile care au curs candva, au crescut trandafiri, pe care i-am pastrat zi de zi, amintindu-mi de spinii pe care acestia ii aveau...
Am cules pentru prima oara un trandafir alb, gingasia si puritatea lui s-a oglindit in viata mea, oferindu-mi speranta de inceput a vietii... apoi un trandafir rosu, care mi-a dat culoare si frumusete gradinii...atunci am inteles ce inseamna "iubirea" crezand ca este alaturi de mine. Dar fara sa vreau acel trandafir rosu si-a schimbat petalele in violet si atunci am simtit sfaramarea sufletului.
Desi trandafirul cu petale galbene incerca sa-mi aline durerea, ele s-au scuturat una cate una in mana-mi cazuta in cautarea dragostei si a promisiunilor lui.... totul a fost in zadar
Trandafirii s-au scuturat,unul cate unul, iar fiecare petala care cadea era o lacrima de-a mea... am cautat sa gasesc in imensa gradina orice alt trandafir, dar toti se uscasera.
Acum gradina este goala si vantul alearga de la un capat la altul pentru a da fila cu fila viata mea si pentru a matura petalele cazute..."

Viata, o lupta...

Privesc luna, privesc stelele si am un sentiment aparte...as dori sa le ating, dar imi dau seama ca sunt departe; e ca si cum as dori sa ating in noapte un sarut si o lacrima.
Cad incet pe ganduri si realizez ca imi pasa de dragoste, de visele mele, de lupte si dureri care imi cad in suflet, imi pasa de acele lacrimi si zambete care imi apar pe chip...imi pasa de tot, pentru ca fiecare dintre ele sunt parte din viata mea. Imi dau seama ca El ne-a dat fericiri care nu ne fericesc...a facut lumea sa poata alege, dar noi nu stim ce sa alegem!!
Si atunci ma intreb, oare "viata unui om este o permanenta lupta pentru existenta, cu certitudinea ca va fi invins"?!?

Pentru tine...

Pentru tine, as fi cararea catre maine,
Sa fii pe-al vietii drum, alaturi de mine.
Pentru tine, as fi noaptea cu stele,
Sa te luminez si sa te veghez cu ele.

Pentru tine, as fi un suras de soare,
Sa-ti mangai chipul cu candoare.
Pentru tine, traiesc cu speranta,
Ca vei veni schimbandu-mi viata.

Dar imi e greu sa cred intr-o schimbare,
Cand totu-n jur nu-i decat o incercare.
Simt cum ma pierd in a negurii uitare,
Si este totul doar a mintii provocare.

Un suflet si atat...

Strig durerea mea...
cerului
Si el va lacrima ptr ea!!
Strig durerea mea...
oamenilor
Si ei vor strange din umeri
si vor pleca!!
Si atunci la fel voi ramanea...
singura in lumea mea!!

Aici e un colt al sufletului meu.
O bobita din ceea ce simt mereu
Nu cer nimic din al vostru tel
Doar simt nevoia sa ma regasesc...
intr-un fel!!!

Aparente....

Astăzi parcă s-a înserat mai devreme, sau poate doar mi s-a părut. Am mai trecut printr-o zi....o zi cu aceeasi „fatza” ca toate celelalte care au trecut....o zi in care am vazut chipuri triste, suflete haine si priviri rautacioase....o zi in care ma intreb din nou...cine sunt? cat voi mai fi? de ce nu sunt ca cei din jur?!
Oare de ce oamenii tind sa isi complice falsa existenta printr-un sentiment numit invidie si rautate?!? Traiesc intr-un orasel amarat in care tot ce conteaza pentru oameni sunt niste...Aparente!!

Pentru "Sufletul Anonim"...

Nimic din ce as spune, nu poate patrunde in sufletul tau, tristetea a inchis toate intrarile lui...
Nu voi stii si nu voi putea intelege niciodata de ce D-zeu permite ca viata sa loveasca in sufletele cele mai minunate...El nu este in concediu poate ca, uneori, credinta noastra intra in concediu si de aceea nu suntem ascultati!!
Cel mai trist lucru este sa ne doara sufletul, sa nu ne regasim in nimic si sa suferim ptr ceva ce oricat am incerca, nu putem schimba!!!
Traim pentru o speranta sau un vis...daruim ptr a simti fericirea si zambetul celor din jur...insa asta nu e viata care sa ne umple sufletul, nu e farama de viata pe care o dorim.
Dar alta nu avem si nici sa o schimbam nu putem...sa ne bucuram de ea, asa cum este...sa ne rugam...sa speram si...cine stie??!!

Un alt an...aceeasi inima!!

Uneori sunt blanda, calma, iubitoare si alintata...alteori daca ma simt lovita pot fi repezita si uracioasa.
Imi place sa rad dar si sa fiu trista in lumea mea... imi plac trandafirii si crinii...ascund faptul ca sunt o visatoare care ar vrea sa scrie, sa viseze, sa zboare uneori...careia ii place sa daruiasca din toata inima, un gand, o vorba, o farama de suflet...si cu toate ca par un adult puternic, am ramas de fapt, undeva, pe la 23 de ani...