In trecut era suficient sa ma trezesc, sa vad razele de
soare care se rasfrang pe fata mea si sa simt viata, dar acum predomina momentele in care clachez, in care greutatile
imi intuneca privirea si transforma un zambet in lacrimi ce nu se opresc. Incerc
sa gasesc echilibrul, sa contrabalansez sufletul meu, asa poate, voi gasi
linistea si fericirea! Dar in zadar....mai bine as fi o pasare colibri sa pot
zbura departe de viata si de ganduri, sa fug
cat mai departe de tot ce ma inconjoara sau mai bine zis..... de cei ce
imi sunt alaturi in fiecare moment al vietii. Acestia nu stiu nimic despre
mine, despre ceea ce ma doare, sau ce ma
face fericita, nu mai stiu sa inteleaga nimic din tot ce vreau acum pentru
mine. Ironic sau nu, dar cand au avut ocazia m-au acuzat, acum nu le mai cer
nimic, pentru ca, m-am saturat de tot.
