Drumul lung si obositor ma face sa ma asez pe o banca singuratica. E aici de mult. A luptat cu lacrimile cerului si cu mania viscolului ... dar a fost si mangaiata de razele calde ale soarelui. De-a lungul timpului a auzit milioane de povesti de iubire si de viata de la cei care se opreau pentru a-si odihni sufletul. Totusi e singură ... asemenea oamenilor, dezamagita de tot ce e in jurul ei. A auzit atatea promisiuni si juraminte si a vazut atatia oameni nefericiti trecand pe langa sau chiar oprindu-se pentru cateva clipe alaturi de ea. Daca ar avea un suflet cu siguranta ca ar suferi. Daca ar putea vorbi ne-ar spune ca gresim. Daca ar avea o inima ar incerca sa ne transmita din sentimentele ei. Dar...n-are suflet, nu are glas si nici o inima. Nu este decat un martor mut al suferintei noastre. E timpul sa ma ridic de pe banca singuratatii si sa imi continui drumul spre necunoscut. Caut ceva, ceva pierdut de mult. Pierdut in simtiri si amintiri ... amintiri devenite dureroase odata cu timpul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu