Sufletul meu este o odaie, te poftesc inauntru...vino!!! Sa nu speri ca vei gasi podoabe...le-am daruit altora care aveau nevoie, nici nu vei vedea oglinzi...nu am avut timp sa privesc in ele, nici flori nu vei intalni...ptr ca lacrimile au fost in fiecare coltisor al odaii.
Poate vei zari urmele unor pasi care au trecut pe acolo, pasi care au lasat “rani” in podeaua sufletului si pe care nu am reusit sa-i inlatur cu nici o “vopsea” de zambet. Locuiesc singura de ani de zile...e pustiu pe acolo si e rece ptr ca soarele presarat de caldura unor suflete a fost doar o iluzie, o amagire.
Intra...si poposind poate se va face cald, intra...si ochii tai vor fi oglinzile care au lipsit atatia ani, intra...si podoaba sufletului tau imi va deschide geamul sperantei ptr o vreme, intra...si pasii tai vor ramane imprimati in odaia sufletul meu.
Intra...doar daca inchizi usa in urma ta!
Un comentariu:
cata vreme ai puterea sa faci invitatii nu e nimic pierdut!
cred ca esti un suflet frumos.
uneori poti gasi oglinzi, podoabe, caldura mergand dupa ele, nu doar asteptand sa intre cineva.
Trimiteți un comentariu