Era odată un tibetan care plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.
Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare.
Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus:
„Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus pe munte!“
Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag:
„Nu-ţi fă griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“
Atunci când îţi doreşti ceva cu sufletul, dorinţa e ca şi împlinită, nu trebuie decât s-o urmezi.
Un comentariu:
Am dorit din suflet, un suflet ca al tau, te-am asteptat si ai aparut, nu am sa te pierd niciodata.Abia astept sa te revad, plec chiar acum si stii cum ce?! cu un buchet de @};-
Trimiteți un comentariu