"Din toate lacrimile care au curs candva, au crescut trandafiri, pe care i-am pastrat zi de zi, amintindu-mi de spinii pe care acestia ii aveau...
Am cules pentru prima oara un trandafir alb, gingasia si puritatea lui s-a oglindit in viata mea, oferindu-mi speranta de inceput a vietii... apoi un trandafir rosu, care mi-a dat culoare si frumusete gradinii...atunci am inteles ce inseamna "iubirea" crezand ca este alaturi de mine. Dar fara sa vreau acel trandafir rosu si-a schimbat petalele in violet si atunci am simtit sfaramarea sufletului.
Desi trandafirul cu petale galbene incerca sa-mi aline durerea, ele s-au scuturat una cate una in mana-mi cazuta in cautarea dragostei si a promisiunilor lui.... totul a fost in zadar
Trandafirii s-au scuturat,unul cate unul, iar fiecare petala care cadea era o lacrima de-a mea... am cautat sa gasesc in imensa gradina orice alt trandafir, dar toti se uscasera.
Acum gradina este goala si vantul alearga de la un capat la altul pentru a da fila cu fila viata mea si pentru a matura petalele cazute..."
2 comentarii:
Profund. Adevărat. Şi aşa este. Doar la propriu când te gândeşti că în grădina de trandafiri florile s-au trecut de mult, şi mai vezi prin plapuma subţire de nea câte o petală, te apucă tristeţea. Dar dacă petalele trandafirilor şi însuşi trandafirii sunt simboluri, tristeţea şi durerea este mai mare pentru cei ce ştiu să descifreze...
Pe culoarul vieţii
am zărit mii de uşi.
Pe ele erau scrijelite
toate trăirile, dorinţele umaniţăţii.
Am început să bat la ele
cu entuziasm,
în speranţa de a-mi înfrupta fiinţa.
Unele uşi nu s-au deschis niciodată,
alte uşi s-au deschis câteva clipe
iar apoi s-au închis fulgerător.
Unele uşi erau larg deschise,
aşteptau să le trec pragul
şi să le fur comorile.
Am cunoscut fiinţe ce umblau
din uşă-n uşă, la fel ca şi mine, căutând.
Cu unele dintre ele am păşit prin aceleaşi camere,
altele au rămas încuiate în camere
ce nu s-au mai deschis niciodată.
Ca să pătrund dincolo de unele uşi
a trebuit să renunţ la unele comori
luate din camerele anterioare.
Cele mai periculoase uşi erau cele nedeschise de nimeni,
le puteai deschide şi intra în încăpere
dar puteai rămâne captiv.
Am încercat multe uşi.
Dincolo de ele am găsit chei ce le deschideau pe altele.
Cu cât deschideam mai multe,
entuziasmul descoperirii se ofilea.
Aceleaşi comori le găseam
iar după o vreme ele se veştejeau
lăsându-mi în cufăr doar cenuşă.
Obosită de căutări, am păşit printr-o uşă
dincolo de care era o cameră goală-
o cameră din care nu mai puteai lua nimic,
nişte pereţi ce parcă nu mai aşteptau pe nimeni.
Păşind înăuntru, contemplând îndelung nimicul din jur,
am realizat că nu era important pentru suflet
ce comori se aflau în camere.
Nu erau importante nici cheile găsite ce-mi ofereau
zeci de prilejuri în a descoperi alte comori.
Prea târziu am observat
fereastra ce aştepta
în tăcere, să o deschid
Trimiteți un comentariu