Strig durerea mea...
cerului
Si el va lacrima ptr ea!!
Strig durerea mea...
oamenilor
Si ei vor strange din umeri
si vor pleca!!
Si atunci la fel voi ramanea...
singura in lumea mea!!
Aici e un colt al sufletului meu.
O bobita din ceea ce simt mereu
Nu cer nimic din al vostru tel
Doar simt nevoia sa ma regasesc...
intr-un fel!!!
2 comentarii:
Uneori urasc toate cuvintele. Imi par caraghiose si
inutile. Oamenii imi vorbesc de te miri ce, eu ma
prefac ca-i ascult si-mi soptesc cascand mie insami
« Doamne, ce plictiseala ! » Am atunci senzatia ca
orice mi-ar spune stiu deja, ca vorbele aluneca pe
langa noi fara sa ne atinga, si oricat m-as stradui nu
pot afla nimic nou, pana si ceea ce-mi pare inca
necunoscut se afla deja in mine, de mult. Si-n timp
ce-i ascult povestindu-mi preocupati o carte, o
traire, o
intamplare, un fapt divers, ma trezesc gandind « Ce
bine ar fi sa tacem deodata si sa ne strangem in
brate fara cuvinte ! Doar asa ne-am putea spune ceva
».
Dar ei nu-nteleg si continua sa vorbeasca. Sau poate
eu nu-nteleg ca si prin cuvinte ne imbratisam
oarecum.
Ma regasesc in poezia ta...
LA MULTI ANI SI BUNI!!
Draga Inimioara si draga Nicol, chiar simt nevoia sa va imbratisez pe amandoua. Sunteti atat de sensibile si delicate!
Trimiteți un comentariu